Descriere
Într-o cameră liniștită, unde lumina după-amiezii încălzește lemnul pal, stă o vază — nu plină cu apă, ci cu intenție. Florile ei nu se ofilesc. Nu se risipesc. Se ridică din tapiserie ca o bucurie șoptită, ținută în loc de mâini răbdătoare.
Fiecare floare e sălbatică — unele se apleacă spre exterior cu o blândă rebeliune, altele se strâng ca niște secrete încă nedesfăcute. Petalele lor, cusute fie în unde portocalii tremurătoare, fie in galbenuri aprinse și albastruri compasive, sunt mai mult decât pigment. Sunt ecouri ale unei pensule renăscute.
Aceasta nu este vaza lui Van Gogh — este vaza mea. Și deși formele pot imita, ritmul este al meu: freamătul acului trecând prin amurg, parfumul amintirii trezit de culoare. Nu am brodat flori, ci sentiment.
Vaza însăși stă calmă în mijlocul tumultului — simplă, pământie, neclintită. Ea ține haosul cu grație. În ea există echilibru, acel fel de echilibru pe care îl găsești doar după ce ai iubit ceva foarte mult timp.
Prin fiecare buclă și linie, am reinterpretat tăcerea — nu ca absență, ci ca liniște fertilă. Goblenul meu nu strigă; el ascultă. Și în tăcerea lui, auzim foșnetul câmpurilor, șoapta sertarelor de in, hotărârea blândă a cuiva care vede frumusețea nu doar în culoarea sălbatică — ci în puterea de a o păstra nemișcată.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.