Descriere
Dincolo de dune, o procesiune lentă de cămile se mișca asemenea unor umbre născute din nisip, țesând linia orizontului în tăcere. Praful strălucea sub arcul jos al soarelui, iar deșertul respira singurătatea sa vastă.
Mai aproape — dar încă învăluiți în mister — stăteau două siluete. Femeia în alb privea spre apus, cu veșmintele fâlfâind ca lumina lunii pe piatră. Bărbatul în negru se afla în fața ei, silueta lui sculptată din amurg. Privirile li se întâlneau sub faldurile țesăturii — ochi care vorbeau în moduri pe care cuvintele nu le pot atinge.
Ea călătorise zile întregi sub ceruri arzătoare, pielea sărutată de sare și flacără. El urmase vânturile, desenându-le curbele prin amintire, sosind parcă chemat. Se mai întâlniseră în caravane, mereu în treacăt — mereu o privire prea scurtă pentru a deveni rămas-bun.
Astăzi, niciunul nu se mișca. Între ei, timpul se plia. Deșertul amuțise.
Ochii lui purtau furtuni domolite doar de privirea ei; ai ei ascundeau povești niciodată rostite, păstrate în spatele voalurilor și al tăcerii. Nu se atingeau — atingerea ar fi rupt vraja. Dar fiecare stătea în lumea celuilalt, întreg, nemișcat.
În spatele lor, cămilele înaintau — indiferente, eterne. Dar în acel colț de amurg, printre nisip și blândețe, era o dragoste nerostită, nefrântă, învăluită în alb și negru, văzută doar prin ochi și pentru totdeauna cusută în liniștea aurie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.